Warning: Constant WP_CRON_LOCK_TIMEOUT already defined in /htdocs/wp-config.php on line 91
I Balconi - Canzone Corse

I Balconi

A filetta

Valentina
Scarsa

Caprunale

Hè nome chì tempu intesu
vi piglia à sintimentu
dice più chè un munimentu
ciò chì fù è ferma accesu
Arilogiu di stagioni
ci si crocianu e sfiere
di coll’è fali in prighere
è chì sà quantu pardoni

Caprunale Caprunale andatu di l’alte sarre
pè tene e stonde pare da pianure à cimale

Hè locu chì tempu vistu
spiccica cum’è l’albore
un mondu d’altu valore
in sapè vive pruvistu
Rispiranu tant’amore
mure scalini è ricciate
chì di mani insanguinate
n’anu sempre u calore

Caprunale Caprunale anellu da mont’à mare
si colla cum’è à l’altare pè forza o per ideale

Quì l’Eternu hè nant’à ellu
ma servu più chè patrone
tene apartu nù librone
l‘anima di Pilusellu
È quandi a Bocca si veste
di silenzi à notte colma
si spechja a Strada di Roma
cù muntagnere celeste

Caprunale Caprunale anellu da mont’à mare
sparghje cum’un altare a fede chì porghje l’ale

M’innamoru


Quallà

Quallà ci hè u silenziu è ci sò l’ante nove,
chì e nave rumane francanu à a muta.
Ci correnu i tratti da fà u mare move
di marosuli colmi à sciuma sframbattuta,
ci si vede culombe è ci zifra lu falcu ,
un incerta odissea s’hè colta à lu so palcu .

L’isule si sò sparte in tuttu lu rigiru
è trà di elle vene à sulchighjà u ventu.
Sò lebbie e bandere affiancu à u rispiru
di l’omi tutti quanti truellati à turmentu.
D’altre nave sò pronte à visticà l’immensu
è attunitu spaziu chì cerca lu so sensu.

À l’orlu di e custere sò pisate le vele
è à l’affaccà di a mane lucenu appossu à l’alba.
Aspettanu e vuciate di quellu chì ùn pò crede,
ch’ellu li sia eternu u focu di a so scarba .
Hè vilenu rimossu chì cun lu sangue corre
trà e petre ammansate sottu à e puvechje torre.

O mare quale sà ciò ch’è tù avventi à noi
è chì ne fú di a via chì spartò li to guai.
Rumani è Genuvesi è Feniciani eroi,
sò tutti aghjumillati in la morte oramai.
Issu mare chì paria una spada ritrosa
Si ne ghjace di gloria è mutu si riposa.

Al dilà di a saetta, ci hè a pace chì dura,
E’ chì dura di fola è chì entre in lu veru.
U morsu di u sole è quellu di a cutrura,
barattanu e so ombre trà u biancu è u neru.
Sò di cennara è pula oramai i cumbugli,
nantu à e rene urfagne si sò sciolti li rughji.

Prelume

À l’esce di a to strada hè ghjacente una frasca,
u muntese l’hà messa dopu ad’ avè la tronca.
U mio sguardu ci vene è poi annantu casca,
cum’è face l’altore mossu da a spilonca,
è chì cerca lu vadu è a più linda vasca
duv’è l’onda s’hè spechju è duv’ella s’acconca.

Intesi a to chjama in la notte rinchjosa,
cù e to zifre arcane da u mio vede disciolte.
L ‘ ora scurria arrente à una nebbia affannosa
è rinvivia i soli di e matine sipolte.
Ma à u fà di l’inguernu à ellu ti si sposa
è tutte e to sembienze e mi l’aghju arricolte.

A spiccanza ùn si sà s’ella dura un dumane
o s’ella hè l’abissu chì l’accennu infiara,
nemmancu n’ùn si sà s’è u tagliu di e furlane
si ramenta a stonda quandi tuttu si sfarra,
ma ciò chì hè da mè un’ acqua di funtane
hè lu to visu caru chì à li mio ochji appare .

A’ fà ci virtù


U saltere

Un saltere hè sculpitu annantu à u soprusciu,
issa fronte di a ghjanna duv’è tù passarai,
quand’ella sarà l’ora di l ‘ultimu oramai
è chì di a morte in tè sinterai lu susciu.

Ti tuccarà à leghje ogni lettara scritta,
per pudè ricumpone i to viaghji fatti.
Un ci sarà più scambii, nemmancu più baratti,
u libru di a to vita ti sarà un’incritta.

Tuttu quellu chì fù è quellu chì fú bramatu,
saranu imbulighjati à li to ochji stanchi.
Ci vulerà à cosge u core cù i so fianchi
è poi alzà lu tettu di u to stranu fatu.

Tandu quellu saltere ti sarà leghjitoghju,
patimi li to passi ti purtaranu in là.
Sarà bughju maiò voltu l’eternità,
ma qualchì luce sempre ti darà(nu) un alloghju.

U cecu di Buenos Aires

Ci hè ind’è qualchì carrughju una donna chì balla,
mezu à i to culori è nantu à li to versi,
sippuru ùn vedi più , li to ochji spapersi ,
sculonnanu e sfiere poste à l’ultima calla .

L’ isule greche sò à gallu di li mari
ch’è tù ai cantatu in la sciuma d’Ulisse
è i Cartaghjinesi sò à i to altari,
à paru di i Rumani sottu à e so glorie fisse.

L’Argentina hè una nebbia chì ogni mane nasce,
cum’è carta è inchjostru da i to sonnii sculpiti.
I pueti più antichi è quelli chì sò in fasce
in lu to sguardu viotu si sò tutti adduniti .

A rosula cù a spada, i tigari è l’oru,
cù li miti è le fole in tè si sò cansati .
Ci hè ind’una stazzona, un focu è un trasforu
chì mossi da u to fiatu si sò ingarmigliati .

S’hè persu ancu lu spechju nentru à u labirintu,
è u to sguardu hà francu di u tempu li fiumi .
A bibiuteca, d’esse una mattana hà fintu,
ma tù in l’alte ripe ghjochi cù li prelumi .

À l’ora di l’imbarcu un marosulu vene
è si tù chì li dai u spaziu à sulchighjà.
E to pagine sò, isse scunfinate rene
chì a to mente assuva è vene à puntighjà.
A’ a sbunurata
A vuciata


Sponde vele

Quì sò onde nielle
Di mare timpistosu
Capicorsu bramosu
D’accumbraccià e stelle
Acque chete è turchine
In l’oru d’ogni silenziu

Solu intona u licenziu
Di l’acule marine
Casoni testimonii
Di mondi ammaistrati
Sonnii di quì arrutati
Da fà gran’matrimonii

A l’ascosu di i venti
Sò nave tante à aspittà
A prumessa d’un antru andà
A’scopre ne cuntinenti
Da l’Agriate ribelle
Sin`à a Bastiglia fiera

Da marosulu à custera
Eccu l’isule surelle
Sò paisani à l’affollu
E’ marinari strinti
Sò citatini cunvinti
Chì a so tarra hè molu.

Sponde vele,
Belle l’onde !