Warning: Constant WP_CRON_LOCK_TIMEOUT already defined in /htdocs/wp-config.php on line 91
l'Ossi del mondu - Canzone Corse

l’Ossi del mondu

Culioli Jacques


l’Ossi del mondu
VINTILEGNI
 

Vinti i legni funi a quiddi tempi
Di li Turchi pronti a stirpà
Sarracinu nimicu di sempri
Fin’a Talza si missi a brusgià.

 

In lu campu di a Virghaghjola
I Corsi ün triconi a sunà
A rivolta. Babbi e fiddoli
Funi pronti tutti a vindicà.

 

Vinti ligni maghji di vittoria
Contr’à quiddu ghjuntu à arrubbà
U furdanu fù lampatu fora
E u locu AVVIZZU à parà

 

U piriculu tandu rispintu
U pastori hè turnatu à campà
Ma a so ricchezza ùn hè spinta
E u ladru ancu à rinuncià

 

Hè firmata mora la Testa
Vintilegni ambiu da rispittà
Tali un arici di billezza
U tisoru hè sempri culà
A so natura hè furtezza
Pronta sempri a sfrumbulà…

 

Vinti legni è po seculi vinti
Una risistenza pà campà
U to locu francu è mai vintu
Un ci po nè soldi é nè cumprà

 
Da la Trinità di Bonifaziu
Da la cruci posta culà in su
U punenti stendi senza straziu
Una costa sacra di virtu

 
Vintilegni sparghji a so natura
Cum’un debbitu di Quidd’età
Vintilegni d’acqua e di virdura
Musuleu d’eternità

 
Da la Trinità santa mimoria
A li scoddi lisci d’Arapà
Hà scrittu un bellu passu di storia
Da l’anticu à lu mondu d’avà

 
Vinti legni è po seculi vinti
Una risistenza pà campà
U to locu francu è mai vintu
Un ci po nè soldi è nè cumprà

 

Senza pona catari la Testa
Ha firmatu a so libertà
U salvaticumu hè ricchezza
Senza avinta è nemmenu spizzà
U salvaticumu hè billezza
U cumunu chi voli firmà.


Irak
 
So andati sta mani
À cumprà qualchi fruta
Di VOCI è di panni
A piazza era vistutà

 
Avà pientu è sangu
lntronan’u marcatu
So sdraiati in a fanga
Una bomba hà minatu..

 

Omu, sè tù sapissi
Issu paesi di focu
Innanzu ùn era peghju
Chè n’importa chi locu

 

Ci si vivia
Cun fedi o numicizia
Ma ùn ci si muria
Di mal’demucrazia

 

Ci ani insumatu
D’a soia a ghjustizia
E l’emu spasimatu
U pesu d’a bucia

 

Sô vinuti una mani
Cù lu piombu é lu fumu
Cridiani d’impona
A paci  è u lumu

 

Ma d’i soi i lumeri
I nosci ochji sô cechi
Verità ùn ci n’hè
Stiddata in issa bandera

 

Puru l’avemu
l’orti pieni à mimoria
À chi pro ci lascemu
Granà un altra storia ?

 

Ci vultaremu
A li nosci marcati
Senza mai piu tema
Una morti sfacciata

 

Ci truvaremu
U pani è a risa
A mamma chi s’impremi
U vechju chi s’avvisa

 
Marinaru
 
U mari bellu à celi chjaru
U mari mossu u mari amaru
Sempri mari manenti
Par un sognu à punenti
ln tarra fèrma culà

 

Quantu canali è quantu stretti
Quantu orizonti si so aperti
Par un chjassu d’immensu
Si ricusgi u sensu
Hè ferma a tarra culà

 
 
Marinaru
Un la possu parà
A me brama d’andà
Quand’idda piccia l’alma

 

Quantu sireni è quantu porti
Quant’ochji dulci è sguardi folti
Di misteri in fanali
U viaghju mi scala
In tarra ferma culà

 

E’po un ghjornu u ventu cala
A vita chjama l’ultima scala
Tali i golfi giganti
A mimoria hè tamanta
ln tarra ferma culà

 

Marinaru
ùn lu possu parà
Issu ricordu chi và
Quand’idda piccia l’alma

 

Chi li si po prigà
In issu viaghju avà ?
Quand’idda scappa l’alma

 
Jarawà
 
In un locu eternu aldilà di l’omu
U populu Jarawà
Ci hà cnmpatu sin’ad avà
In una scansa mondu
Fora d’ogni età
Di levi in purlevi arruchjà
Nisciuna strada hè da fà
Chi u tempu ùn asisti culà

 

Mancu u marosu scemu ln l’Andamani
Tsunami d’una piena occana
Un ci la feci à Stirpà l’armunia
Chi si sapia a disgrazia
Era scritta in i segni landani
Jarawà antivisti è suprani
L’ani franca cusi a cundanna

 

ln u locu eternu ci veni ancu l’omu
U populu Jarawà
Hè di fronti à a morti avà
Chi u turistu ingordu
Si voli cumprà
Issa fetta d’eternità
Una stonda da fà inquadrà
Una cria di tempu à arrubbà

 

Tandu u marosu scemu in l’Andamani
Tsunami di issa piena cristiana
A rumparà un ghjornu l’armunia
È s’avvia a disgrazia
Era scritta in sti segni prufani
Jarawà annigati in catrami
U prufittu sarà vera cundanna

 
Re-volver
 
Arrimiti, barbacciuti, famiti è crechji
U spinu carcu di virità amari
Alzendu sempri scali à i venti
Armendu navi à l’incerti culori
Silenziosi, sani, ciuffuti è rapizzati
Incù li vechji panni, di futuru malati

 
 
Volver. sedientos del amanecer.
Volver, al sitio de amar,
Volver, con tanta espera sin abrir,
Volver a ti, volver,
Volver, buscando una raiz o un mar,
Volver, heridos de ser,
Volver, con tu setiembre a flor de piel,
Volver a ti, volver

 
Esigendu camisgi di lumu par a duminica
Inaugurendu puri carrughji invisibuli
Palisendu inclementi i prossimi metalli
U visu suttarratu, i ghjambi è l’ideali
Ardenti, matini di nova fantasia
A cavaddu à tempi d’aceddi in sinfunia

 

Volver, al verde que nos vio partir,
Volver, al barrio de ayer,
Volver, al territorio de nacer
Volver, a ti, volver
Volver, sin equipaje ni razon,
Volver, buscando un quizàs,
Volver, desnudos como cada vez,
Volver a ti, volver,

 
Verdun 

A.Guiducci ( Septembre 1920)
Jacques Culioli

J’ai vu pendant trois ans, tomber le feuilles mortes
Sur la tombe entr’ouverte, ou dans le trou béant
J’ai vu lutter la vie avec le noir néant
Et du Kaiser grouiller les immondes cohortes …

 
Verdun ! Parmi tes forts dans la Woëvre lointaine
Dans tes ravins maudits et sur tes verts coteaux
Quand l’astre d’or coulait sur toi sa chaude haleine
J’ai vu sur nos soldats planer les vils corbeaux.

 
J’ai vu les noirs obus foudroyer tes domaines
J’ai vu, quand la nuit l’ombre couvrait tes plaines
Nos soldats s’élancer la l’assaut en chantant.
J’ai vu le feu léchant des ruines, des poussières
J’ai vu la mort peupler de vastes cimetières
Et bien des fronts rougir par son sceptre sanglant.

 

J’ai vu tes arbres morts dressant au ciel immense
leurs moignons suppliants, leurs tronçons mutilés.
Et quand le vent du Nord, en ces lieux désolés,
Complétait ses forfaits. briser leur résistance,

 

J’ai vu leurs troncs maudits secouer de frissons
Et leurs bras calcinés, faits de branches tremblantes
Tressaillir tristement, clamer leur épouvante …
Et j’entendais souvent gémir les noirs buissons!

 

Et puis parfois aussi. dans l’humide tranchée
S’êcroulant sous l’acier des engins monstrueux
Quant au corps pantelant, l’àme semble arrachée
J’ai vu des bras humains se dresser vers les cieux !

 
J’ai vu des compagnies hàves et décharnées
S’incliner à genoux dans la plaine ou le bois
J’ai vu courber leurs fronts devant une humble croix
Alors que jaillissaient en leurs lèvres fanées
Des paroles de foi ! J’ai vu cela, tandis

 

Que des obus venant des horizons maudits
Affluaient sans répit de violentes rafales
Tandis que quelque part, des appels et des rales
Vibraient plaintivement dans le bruit Infernal.

 

Maintenant se sont tus les sanglots importuns
Des funestes canons vomissant la mitraille,
Mais je verrai toujours. éclairant la bataille
Les tragiques lueurs de ton ciel, o Verdun.


Eterna lea
 
U tempu và senza piantà
Sgrana l’ori d’ogni essa,
Ma di tè ùn mi po spiccà
O principcssa. 

 

E malgradu u distinu
Chi pichja è ùn fighjola,
Sappia chi so qui vicinu
Fior’di fiddola.

 
li purtaraghju aldilà
Pà d’altri sogna à invintà,
Spartendu cù sincerità
Cio chi solu u to babbu
Pô dà.

 
Da sottu à un altru tettu
Vulia circà à sapè,
E bramava in sicrettu
D’essa accantu à tè

 

Ma avali eu é tù
Sfidaremu l’universu
Pà rinnuvà a ghjuvintù
E quissu tempu persu.

 

U tempu và senza piantà
Sgrana l’ori d’ogni essa,
Ma di tè un li po spiccà
O principessa.


E malgradu u distinu
Chi pichja è un fighjola,
Sappia chi so qui vicinu
Fior’di fiddola.

 
Ti purtaraghju aldilà
Pa d’altri sogna ç invintà,
Spartendu cu sincerità
Cio chi solu u to babbu
Po dà.

 
Da sottu à un altru tettu
Vulia circà à sapè
E bramava in sicrettu
D’essa accantu à tè


Ma avali eu è tu
Sfidaremu l’universu
Pà rinnuvà a ghjuvintu
E quissu tempu persu.

 
Nessun Dorma
 
la folla : Nessun dorma !
Nessun dorma !

 
Calaf: Nessun dorma ! Nessun dorma !
Tu pure, o Principessa,
Nella tua fredda stanza guardi le stelle
Che tremano d’amore e di speranza …
ma il mio mbtero è chiuso in me,
Il nome mio nessun saprà!
No, no, sulla tua bocca lo diro,
Quando la luce splenderà !
Ed il mio bacio scioglierà
Il silenzio che ti fa mia.

 

Le donne : Il nome suo nessun saprà …
E noi dovrem, ahimè, morir, morir !

 

Calaf: Dilegua, o notte !
Tramontate, stelle !
Tramontate, stelle !
All’alba vincero !
Vincero ! Vincero !


Sona Anto
 
Luci bianca
Un balconu chi si spalanca
Una marina sempri affiancu
Una barca và
Dulci è mora
A to ghitara s’innamora
U to paesu à testa mora
Ma ùn poi stà

 
Solu un viaghju
Quandi a to mandulina
S’americalatina
Hasta siempre cantà
Com’è un viaghju
Un’ Africa luntana
Una paghjella strana
Solu a musica sà

 

Notti bianca
A to ghitara mai stanca
lncù l’alba c’ùn nasci ancu
Una barca và
Sona Anto
Sigaretta in bisbo
Un sguardu à l’arritro
Un accordu và
Solu un viaghju

 
Piegni una principessa
Un lamentu s’hê persu
Ghjuvan Cameddu ùn la sà
Com’è un viaghju
Si scioddi una muntagna
Curri una stonda afgana
L’isula culà

 

locu biancu
Sutt’à Rocca Orena gianca
L’amori tî s’affianca
Una barca và
Sona Antô
Marlboro in bisbo
Azezzu si o no
L’amicizia stà

 

Com’è un viaghju
E to cità appese
Siconda curtinese
E una terza và
E torna è viaghja
A mimoria s’infiara
S’accendi una ghitara
Solu a musica sà

 

Cori ingratu

 
Catari, Catari
Parchi mi dici Issa parolli amari
Parchi mi parli, é u cori mi turmemi ô Catari,
Un ti scurda chi l’aghju datu lu mè cori
O Catari, ùn ti scurdà.
Catari, Catari
Parchi mi veni à di
Issu parlà chi mi turmenta, ê chi
Tù, ùn ci pensi à ssu dulori meu
Tù nè ci pensi, ne hai cura.
Cori, cori ingratu
Ti sé présu a vitai mea,
Tuttu hè passatu
E ùn ci pensi più

 
Catari, Catari
Un sai chi quandu eu sô ghjuntu in ghjesa
Mi sô inghjinuchjatu,
Prighend’à Diu, O Catari.
E l’aghju dittu, ch’u cori meu voli feri,voli feri
Sto suffrindu, stô suffrindu à ùn più pudè
Sto suffrindu, straziu solu par tè.
U cunfissori ch’hè una parsona santa
M’hà dittu: Fiddolu lasciala stà. 
Cori, cori ingratu
Ti sé presu a vita mea
Tuttu hè passatu
E un ci pensi più.

 
Alcudina
 
O li meia, so nata da Curà
Ugni passu in me cuntorna fatti
O li meia, so nata da amparà
Ugni parola da fà biati

 

Sintiti, sintiti lu me pudè
Andareti, andareti par viaghju
Fareti ugni pruvista di mè
Via, via lu me linguaghju

 

Sintiti, sintiti lu me vulè
Feti feti finiti i vosci lagni
Avareti, tantu è tantu bè
Asculteti da mè altri muntagni

 

Zittu, zittu hè ugni paesu
Pronti vo seti à liticà
Zittu, zittu hè in ugni biotu 
E mi sentu tantu sola avà

 
Zittu zittu, aveti sminticatu
U versu, u viva in armunia
Zittu zittu, finiti a voscia invidia
Francheti d ‘essa l’angunia

 
Feti feti à l’usu di i vosci
Ampareti, da un essa più domu
Feti, feti senta d’altri boci
Via à mè è tantu via à lomu.

 
l’Ossi del mondu

Mumtagni è costi di sali
Paradisu artificiali
Corpu santificatu
D’un antru magnificatu

 

Calura di rena è soli
lnfiarata Da l’amori
Sonniu di mè, sonniu di tè
Par un avè solu par sè

 

Riposu, silenziu eternu
Luntanu di mè l’infernu
Ritrovu di l’ascosu
Un farnienti dilittosu

 

Pianuri è tarri diserti
Di tanti liccetti innerti
S’aspetta lu me parè,
Calcosa di bè

 

Sarà meiu u silenziu
Ci daraghju un sensu
Sarà meiu issu riposu
Piu d’un lucu à l’ascosu
Sarà meiu, ancu mari è danari
Sarà meiu, ancu u soli

 
Fà pur’meia la to menti
E lu bè di la to ghjenti
Sarè infini patronu
Sminticatu u famiddonu

 
Oghji faremu del locu
Casteddi da un indocu
A impia à petri è biotu
Ugni sintimentu toltu

 
Da casa è tarra di carta
Ugni cosa sarà sparta
Senza piu vèda l’usu
Sarà qui l’andatu chjusu

 
E u smintecu di tè
Sarà smintecu di mè
A truncà l’ossi del mondu
Sarà qui l’affondu

 
Sarà noscia a viulenza
E a to cuscenza
E sarà di pènitenza ugni passu
Cridenza
Sarà noscia, ugni magnificenza
Sarà noscia ancu a to cuscenza

 
Cunfini di tantu granu
Caseddi à populu sanu
Fiori da fà lu pani
Pien’à canti è pien’à nanni

 
Liccetta cari d’ugnunu
Di casa è calori è lumu
Di ghjanda bona allisciata
Da pascia a muvra sacra

 
Campagna d’arba barona
D’arba bona di curonna
Di pastori cara mamma
E di robba la funtana

 
Sciappali è scoddi marini
Ascosi di merli è zini
Di riccia bella fiurita
Cuntorni di vita

 
Sarà meia a cuscenza
A viulenza scenza
E sarà di cunfidenza ugni passu
Sapienza
Sarà meia ugni petre, ugni lenza
Sarà meia l’idea immensa

 
Sarà noscia l’adunita è l’ora di vita,
Sarà noscia quissa andata ch’un hè sminticata
Sarà meia ugni petra, ugni lenza
Sarà meia l’idea immensa.